Un altfel de ”Mulțumesc, mama!”

Written by admin-milos

On noiembrie 4, 2020

Mi-a luat multă vreme să îmi iau inima în dinți și să scriu acest articol pentru că nu este despre recondiționare mobilier, despre decorațiuni interioare sau despre creativitate și frumos ci despre partea mai puțin frumoasă a vieții. E despre un om frumos care a plecat într-o lume unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. După aproape jumătate de an în care s-a chinuit cu dureri crunte dar și cu atâtea alte efecte secundare pe care boala cruntă le-a adus asupra ei, mama a plecat acum două săptămâni, la 71 de ani.

Pentru cine nu ne știe personal, Mama este mama mea adoptivă iar Mămica este mama care m-a născut. Cu toată experiența unei copilării în care nu am înțeles niciodată de ce eu am două familii, cu toți anii pe care mi i-am petrecut departe de casă încercând să deslușesc unde aparțin eu de fapt, le-am prețuit și le prețuiesc pe amândouă în egală măsură și le mulțumesc pentru persoana care sunt astăzi.

Articolul de astăzi este despre Mama. Și-a dorit copii, i-a crescut pe ai altora așa cum a știut însă și-a dorit mult să îi aibă pe ai ei. Nu s-a întâmplat așa că pe la 45 de ani, când probabil că pierduseră orice fel de speranță, m-au găsit pe mine, mogâldeață de aproape doi ani, murdară de gem pe la gură, cu cârlionți în vânt și cu poftă de mere (aveau multe mere și mi-a povestit că asta îmi dădeau de fiecare dată când veneau în vizită la cealaltă familie, înainte să mă ia). Și m-a luat… Am crescut în casa ei și am simțit întotdeauna că m-a privit ca pe o fiică adevărată – înfiată, nu adoptată. Cu toată lipsa acelei experiențe pe care numai sarcina și nașterea ți-o poate da, am simțit întotdeauna dedicarea ei și felul în care și-a dorit să reușesc în viață, să-mi fie bine. Și menționez faptul că nu a avut experiența sarcinii și a nașterii care îți dă cumva o anumită apropiere de copilul tău ca să arat că i-a fost poate cu atât mai greu să fie atât de dedicată cum a fost ea.

A aflat acum 3 ani că are cancer uterin. S-a operat destul de repede și o încurajam deseori să fie bucuroasă că l-a descoperit la timp, nu era extins deloc și că a avut o operație reușită. Când ne-am mutat în țară aveam planuri să vină să ne ajute la amenajarea grădinii în primăvara asta dar nu a mai fost posibil (asta i-a plăcut ei întotdeauna să facă și iubea mult plantele – un lucru pe care eu nu prea l-am ”moștenit”). A venit să ne viziteze in Noiembrie anul trecut, după o vizită la medic în Cluj (unde i s-a spus ca absolut totul e în regulă și că e complet vindecată) dar era extrem de slăbită, parcă numai în pat ar fi stat. Câteva minute dacă o ținea pe Gabriela în brațe (pe atunci un bebeluș de o lună) obosea și avea nevoie să se întindă.

Până în februarie a fost tot mai rău, a reușit să se interneze atunci și să facă ceva analize dar toate păreau bune așa că am pus starea ei pe seama anemiei ușoare pe care o avea. În perioada de lockdown s-a simțit tot mai rau, cu dureri teribile la un picior iar când a mers din nou la spital, testele arătau că are metastază. A urmat o perioada de chin, a venit la noi, am mers la specialiști însă era prea târziu pentru vindecare. Iar pe 23 Octombrie anul acesta a plecat.

Am învățat de la femeia asta vrednică, că nu există ”nu pot” – doar ”nu vreau”. Că munca e o datorie și că dacă ți-ai asumat o responsabilitate trebuie să o împlinești până la capăt, cât poți de bine. A fost un om iubit – numărul celor care au venit la înmormântarea ei în plină pandemie a arătat cât de iubită a fost. A dat mult, multora – a muncit mult mai mult decât avea nevoie ”ca să avem de unde da la alții mai necăjiți”. După înmormântare, un vecin sărac și cu duhul și material, care mergea să îi mai taie lemne sau să îi faca treabă prin curte m-a oprit plângând să îmi spună că el se simte de parcă și-ar fi pierdut mama pentru că lui nu o să mai aibă cine îi da de mâncare. L-am înțeles perfect…

Și pentru că ea nu m-a crescut să mă plâng, simt că memoria ei trebuie cinstită făcând ceea ce făcea ea cel mai des. Dăruind.

Începând din 5 noiembrie, până pe 24 Decembrie, 10% din toate comenzile primite pe site-ul nostru vor merge la o organizație de caritate. Noi ne dorim să donăm unei organizații care ajută copiii bolnavi de cancer însă dacă ai o altă organizație pe care vrei să o sprijini, sau o cauză în care crezi (cu condiția să nu fie în nici un fel afiliată politic iar cauza respectivă să se alinieze principiilor noastre), scrie-ne pe pagina de checkout și le vom dona 10% din totalul comenzii tale. Iar dacă te gândești să folosești o nuanță din culorile preferate ale mamei (galben sau portocaliu) ai și tu 10% reducere la produsul respectiv.

V-ar putea plăcea, de asemenea…

Recondiționarea unei piese de mobilier din lemn

Masuta din lemn reconditionata cu produse de la Milos Home Decor Vă amintiți poate această măsuță/consolă din lemn pe care am postat-o în Decembrie, însă nu v-am spus prea multe despre ea. Am ținut-o aproape două luni nevopsită pentru că nu știam exact ce să îi fac...

Ghid de utilizare – cum să vopsești cu vopseaua tip cretă Dixie Belle

Cunoscută și iubită de amatorii de bricolaj din întreaga lume, vopseaua Dixie Belle se găsește acum și în magazinul nostru așa că am scris un scurt ghid de utilizare pentru ca tu să înveți cum să o folosești. Dixie Belle Paint este o vopsea ce conține un amestec de...

Ce vopsea să aleg pentru recondiționarea mobilierului?

Dacă ar fi să facem un clasament al celor mai des întrebate întrebări ( 🙂 ) pe care le primim de la clienți, asta ar fi probabil nr 1, 2 și 3. Faptul că avem mai multe tipuri de vopsea poate crea o ușoară confuzie pentru că majoritatea dintre noi ne așteptăm să...

Share This
Shopping Cart
There are no products in the cart!
Continue Shopping
0