Ce vopsea să aleg pentru recondiționarea mobilierului?

Dacă ar fi să facem un clasament al celor mai des întrebate întrebări ( 🙂 ) pe care le primim de la clienți, ”ce vopsea să aleg pentru recondiționarea mobilierului?” ar fi probabil nr 1, 2 și 3. Faptul că avem mai multe tipuri de vopsea poate crea o ușoară confuzie pentru că majoritatea dintre noi ne așteptăm să existe ”cea mai bună vopsea” pentru orice proiect, ori nu este deloc așa. Totul depinde de suprafața pe care o vopsești, de tehnicile cu care vopsești, unde va fi pus obiectul (interior, exterior) și nu în ultimul rând de preferința personală.

Am făcut deci o comparație a celor 4 tipuri de vopsea pe care le comercializăm și sperăm ca asta să te ajute să iei o decizie în ce privește alegerea vopselei pentru recondiționarea mobilierului tău.

vopsea de creta Autentico Vintage

Autentico Vintage

Scurtă descriere: Vopsea cu cretă adevărată concepută pentru a oferi mobilierului o nouă viață. Această vopsea poroasă creează un sistem deschis perfect pentru tehnici creative. Adâncimea culorii și finisajul mat ajută la ascunderea unor imperfecțiuni de suprafață.

Când este cea mai indicată: Tehnici creative (antichizare spre exemplu). Este ideală pentru a fi folosită cu celelalte produse decorative de la Autentico (Rough Rock pentru a crea un aspect de piatra, Sea Salt, Rust Powders pentru in finisaj aparent ruginit, etc). Posibilitățile sunt nelimitate.

Putere de acoperire/500ml: 4-6mp/strat in funcție de porozitatea suprafeței de vopsit

La ce fel de suprafață aderă bine: Orice suprafață, datorită conținutului mare de cretă.

Când este necesar un grund: Atunci când se vopsește o suprafață din care ar putea ieși pete (ex lemn închis la culoare, cu noduri, etc) este indicată folosirea unui grund ce oprește petele (Stainblocking primer de la Autentico, BOSS de la Dixie Belle).

Când este nevoie de sigilare: Întotdeauna, se poate folosi ceară sau lac.

Autonivelant? Rămân urme de pensulă? : Nu este autonivelantă. În funcție de pensula folosită (sintetică/cu peri naturali) rămân mai multe sau mai puține urme. Acesta nu este un inconvenient în cazul tehnicilor decorative, dimpotrivă.

Poate fi folosită la exterior: Nu conține filtru UV deci e recomandată doar la interior.

Uscat la atingere în: 30 min

Următorul strat poate fi aplicat după: 1 oră

Timp complet de uscare/maturare după terminarea proiectului: În funcție de stratul de protecție aplicat (ceară sau lac)

Compuși organici volatili: 9 g/L (limita aprobată de UE pentru acest tip de produs este de 30g/l)

Se poate folosi în siguranță pe mobilierul copiilor: Da

În ce cantități este disponibilă: 100ml, 500ml, 1l, 2.5l

Număr de culori disponibile: peste 150

Cost / 500ml (vezi nota de la finalul articolului): 90 lei la momentul publicării articolului

Vopsea Autentico Versante Matt

Autentico Versante Matt

Scurtă descriere: Vopsea de înaltă calitate concepută pentru a oferi un finisaj durabil, elegant, cu acoperire superioară și culori cu adevărat frumoasă. Finisajul ultra-mat mat reduce imperfecțiunile suprafeței datorită reflexiei reduse. Autentico® Versante Matt este rezistent la raze UV și la umezeală, ceea ce face această vopsea perfectă pentru suprafețele exterioare și zonele interioare cu umiditate crescută precum bucătării, pereți și mobilier de baie .

Când este cea mai indicată: Deși a fost creată pentru mobilier, poate fi aplicată pe tencuială, rigips, lemn, zidărie, PVC, metal și o gamă largă de alte suprafețe care au fost pregătite corespunzător.

Putere de acoperire/500ml: 4-6mp/strat

La ce fel de suprafață aderă bine: Se poate vopsi orice suprafață mată însă pe suprafețele lucioase, din PAL, melamină, plastic, sticlă, piatră/granit se recomandă un strat de grund.

Când este necesar un grund: Atunci când se vopsește o suprafață din care ar putea ieși pete (ex lemn închis la culoare, cu noduri, etc). Pe suprafețe ”problemă”, asa cum am detaliat mai sus

Când este nevoie de sigilare: Niciodată. Se pot însă aplica ceruri colorate (din cele peste 15 culori disponibile în gama Autentico) pentru un efect pur decorativ.

Autonivelant? Rămân urme de pensulă? : Autonivelant. Se poate aplica cu o pensulă sintetică (cele mai densă de tipul celor de la Cling On din magazinul nostru dar și cele fabricate de Autentico) sau cu rola de microfibră, în straturi subțiri.

Poate fi folosită la exterior: Conține filtru UV și e rezistentă la umezeală deci poate fi folosită la interior/exterior.

Uscat la atingere în: 30 min.

Următorul strat poate fi aplicat după: minim 4 ore.

Timp complet de uscare/maturare după terminarea proiectului: 5 – 7 zile

Compuși organici volatili: 19 g/L (limita aprobată de UE pentru acest tip de produs este de 40g/l)

Se poate folosi în siguranță pe mobilierul copiilor: Da

În ce cantități este disponibilă: 100ml, 500ml, 1l, 2.5l

Număr de culori disponibile: peste 150

Cost / 500ml (vezi nota de la finalul articolului): 110 lei la momentul publicării articolului

Vopsea acrilica Fusion Mineral Paint

Fusion Mineral Paint

Scurtă descriere: Această vopsea este unică pe piață, este făcută din rășini acrilice de cea mai înaltă calitate care îi dau rezistență sporită iar termenul de ”mineral” vine de la pigmenții folosiți care sunt 100% naturali. Acoperire excelentă, durabilitate fără a avea nevoie de sigilare – aceștia sunt termenii care descriu vopseaua Fusion. Este o vopsea fină, subțire, care se întinde perfect.

Când este cea mai indicată: Fină, elegantă, ușor de întins cu un finisaj mat dar nu poros, vopseaua Fusion este potrivită pentru orice tip de mobilier însă noi o folosim cel mai des atunci când dorim un mobilier într-o singură culoare, cu un finisaj durabil, fără să aplicăm un strat de protecție. Se poate antichiza și crea un aspect shabby cu Fusion însă celelalte vopseluri, care conțin cretă, sunt mai potrivite în acest caz.

Putere de acoperire/500ml: 7-8mp/strat

La ce fel de suprafață aderă bine: Se poate vopsi orice suprafață mată însă pe suprafețele lucioase, din PAL, melamină, plastic, sticlă, piatră/granit se recomandă un strat de UltraGrip (sau alt grund care ajută la adeziune).

Când este necesar un grund: Atunci când se vopsește o suprafață din care ar putea ieși pete (ex lemn închis la culoare, cu noduri, etc). Pe suprafețe ”problemă”, asa cum am detaliat mai sus.

Când este nevoie de sigilare: Fusion Mineral Paint nu are nevoie de sigilare, odată ce s-a uscat suficient este rezistentă la umiditate. Pentru suprafețe cu trafic intens însă (de ex. blatul mesei din bucătărie, pardoseli) există Tough Coat, un lac poliuretanic care vine în varianta matt sau gloss. Se poate folosi și ceară colorată pentru efecte decorative.

Autonivelant? Rămân urme de pensulă? : Autonivelant. Este indicat să se folosească o pensulă foarte moale, cu peri sintetici (cele de la Old Red Barn sunt perfecte), straturi foarte subțiri de vopsea. Se poate folosi și rola de microfibră, caz în care va avea un aspect apropiat de cel care se obține cu pistolul de vopsit.

Poate fi folosită la exterior: Conține filtru UV și, odată uscată complet (21 de zile) rezistentă la umezeală deci poate fi folosită la interior/exterior.

Uscat la atingere în: 30 min.

Următorul strat poate fi aplicat după: minim 4 ore.

Timp complet de uscare/maturare după terminarea proiectului: 21 de zile

Compuși organici volatili: 0, nu are compuși organici volatili

Se poate folosi în siguranță pe mobilierul copiilor: Da

În ce cantități este disponibilă: Tester de 37ml si cutii de 500ml

Număr de culori disponibile: aproximativ 60

Cost / 500ml (vezi nota de la finalul articolului): 145 lei la momentul publicării articolului.

Palmetto, vopsea cretata Dixie Belle

Dixie Belle

Scurtă descriere: Dixie Belle Paint este o vopsea ce conține un amestec de cretă și minerale, ceea ce o face să ofere ce-i mai bun din ambele ”lumi” – pregătirea minimă și acoperirea excelentă a unei vopsele cu cretă, cu finisaj neted ce nu are neapărată nevoie de sigilare, asemenea unei vopsele minerale.

Când este cea mai indicată: Dixie Belle este vestită pentru tehnici gen blending (vopsit în stil ombre) însă se pot obține cu succes tot felul de rezultate și se poate aplica orice tehnică ce necesită o vopsea poroasă de tip cretă. Este, de asemenea potrivită și pentru proiecte ”uni”.

Putere de acoperire/500ml: aprox 6mp/strat

La ce fel de suprafață aderă bine: Se poate vopsi orice suprafață mată însă pe suprafețele ultra-lucioase, melamină, plastic, sticlă, se recomandă un strat de grund (Slick Stick este produsul fabricat de Dixie Belle însă se poate folosi și UltraGrip)

Când este necesar un grund: Atunci când se vopsește o suprafață din care ar putea ieși pete (ex lemn închis la culoare, cu noduri, etc). Pe suprafețe ”problemă”, asa cum am detaliat mai sus.

Când este nevoie de sigilare: Vopseaua Dixie Belle poate fi lăsată fără sigilare însă pe suprafețe ce trebuiesc șterse frecvent se recomandă folosirea unui lac sau ceară. Dixie Belle are și o gamă largă de produse destinate ”sigilării” (Clear Coat în 3 opțiuni, Gator Hide, Spray Wax, Best Dang Wax, Mammas Butta, Ulei de cânepă)

Autonivelant? Rămân urme de pensulă? : Autonivelantă. Se recomandă folosirea unei pensule de calitate, ușor umedă, precum și un spray special cu apă pentru a întinde bine vopseaua, în straturi subțiri.

Poate fi folosită la exterior: Recomandată pentru interior.

Uscat la atingere în: 30 min.

Următorul strat poate fi aplicat după: 1 oră

Timp complet de uscare/maturare după terminarea proiectului: 30 zile (dacă nu se aplică un strat de protecție)

Compuși organici volatili: 0, nu conține compuși organici volatili

Se poate folosi în siguranță pe mobilierul copiilor: Da

În ce cantități este disponibilă: Cutiile au aprox 240ml, 480ml, 960ml.

Număr de culori disponibile: 69, unele doar în cutii de 480ml

Cost / 500ml (vezi nota de la finalul articolului): 145 lei la momentul publicării articolului.

Notă: În ce privește prețul, acesta este doar orientativ pentru că o cantitate de 500ml de Autentico Vintage sau Versante va acoperi întotdeauna mai puțin decât 500ml de Fusion Mineral Paint spre exemplu pentru că au o consistență diferită. De asemenea, luați în considerare produsele auxiliare ce vor fi necesare proiectului dvs pentru a afla costul real al atunci când hotărâți ce tip de vopsea veți folosi pentru recondiționarea mobilierului dvs.

V-ar putea plăcea, de asemenea…

Produsele General Finishes se găsesc acum și la Milos Home Decor

General Finishes este un brand de produse pentru recondiționarea mobilierului despre care, dacă urmăriți cât de puțin grupurile din afară, este imposibil să nu fi auzit. Deși au în portofoliu și vopsea, General Finishes sunt renumiți pentru baițurile și lacurile lor...

De vorbă cu clienții 3 – cum te ajută creativitatea în perioade grele

Perioada nesigură și dificilă prin care trecem cu toții dar și lunga perioadă de lockdown a făcut ca în România, dar și în afara țării, să crească numărul celor care își petrec timpul în activități creative, cum ar fi recondiționarea unor piese mici de mobilier dar și...

Share This
Shopping cart
There are no products in the cart!
Continue shopping
0